Manson si aşa-numita sa „ familie " au creat valuri de groază în întreaga Californie, stat care nu este tocmai neobişnuit cu crimele bizare şi criminalii în serie. Acele valuri de groază aveau să se răspândească, curând după aceea, în toată lumea.
Fost puşcăriaş şi ratat fără nici o perspectivă, Manson îşi domina discipolii de aceeaşi calitate cu un amestec de filozofie biblică denaturată şi texte ale formaţiei Beatles, tendenţios interpretate. Acestea, combinate cu atracţia sexuală şi magnetismul pe care îl exercita asupra membrilor de sex femeiesc ale „familiei" sale, au asigurat controlul fizic şi spiritual complet al lui Manşon asupra grupului.
Primele crime despre care s-a aflat prin mass-media au avut loc în vara anului 1969 , pe când „familia" ocupa un ranch părăsit, utilizat pentru filmări cinematografice, proprietate a lui George Spahn. Aici, Manson şi-a organizat „Armada de uscat", o flotă de transportoare blindate pentru teren nisipos, care urmau să-i protejeze pe membrii gospodăriei sale pe durata a ceea ce el numea „Helter Skelter".
Este caracteristic pentru educaţia lacunară a lui Manşon, faptul că, pentru el, „Helter Skelter" era o simplă interpretare eronată a cuvintelor unui cântec scris de Beatles - habar n-avea că denumirea se referea la căluşeii din iarmaroc. Charlie hotărâse deja că un alt cântec, mai vechi, al celor patru celebrităţi, Blackbird - „Mierla" - (literal - „pasărea neagră") - reprezintă o chemare pentru toţi negrii din America la răscoală împo triva albilor, iar acum era de părere că sosise momentul să înceapă holocaustul, ceea ce ar fi dus la anihilarea reciprocă a raselor şi ar fi permis Familiei să preia controlul total.
Dar această pregătire de tip militar avea nevoie de finanţare şi Manson ştia - sau credea că ştie - exact de unde să obţină banii: se vorbea că Gary Hinman, muzician şi prieten cu Manson, moştenise recent 20.000 de dolari. Pe 25 iulie 1969, Mary Brunner, Bobby Beausoleil si Susan Atkins au sosit acasă la Gary, încercând să scoată banii de la el prin bătaie. Când tot ce le-a putut oferi tânărul înspăimântat au fost cele două maşini ale sale, Manşon a ordonat să fie ucis. La plecarea trioului de familie, ei au scris pe perete epitaful lui Gary, cu propriul său sânge: „Porc de politician". Atkins a mai încercat să facă şi un desen, nu prea reuşit, al unei labe de panteră, cu intenţia de a arunca vina crimei asupra „Panterelor Negre".
Imediat după miezul nopţii, sâmbătă, 9 august 1969, patru umbre se strecurau în curtea unei vile retrase de pe Cielo Drive numărul 10050, în Beverly Hills. în acea epocă, Manşon nu se ocupa el însuşi de crime; în seara aceea era rîndul lui „Tex" Watson, Patricia „Katie" Krenwinkel, „Sadie" Atkins şi Linda Kasabian să îndeplinească voinţa maestrului.
Cielo 10050 era ocupat în acea seară de actriţa Sharon Tate (soţul ei, regizorul Roman Polanski , era plecat la filmări), care era însărcinată în luna a noua, si de patru prieteni. Într-o orgie de crime monstruoase, Familia a lăsat în urmă cinci cadavre oribil măcelărite. Numai Voytec Frykowski fusese înjunghiat de mai mult de cincizeci de ori, tăiat, împuşcat şi lovit atât de cumplit cu ţeava unui pistol, încât arma fusese distrusă. Pe uşa de la intrarea în casă a fost scris cu sânge „Porci" ; nici unul dintre criminali n-avea idee pe cine uciseseră - doar nişte victime, la grămadă.
O singură persoană de la ranchul Spach nu era mulţumită, Charlie Manson. Când a fost anunţată la televiziune ştirea despre baia de sânge, aceasta l-a ofensat vizibil pe Charlie în orgoliul său, pentru că treaba fusese făcută de mântuială. S-a hotărât să arate chiar el tuturor cum trebuie lucrat.
Pe 11 august, la numai două zile după crimele din vila Ţaţe, după ce au consumat droguri pentru a se monta, Manşon a pornit, în fruntea unui grup format din „Tex" Watson, Susan Atkins, Katie Krenwinkel, Linda Kasabian, Clem Grogan si Leslie van Houten, într-o nouă escapadă criminală. Puţin după ora 1.00 noaptea, Familia a invadat vila din Silver Lake a omului de afaceri Leno LaBianca si a soţiei sale, Rosemary; ca şi în cazul victimelor din Cielo Drive, locul fusese ales la întâmplare. După ce i-au înjunghiat si tăiat pe cei doi LaBianca, ucigându-i, Manson si discipolii săi au înscris motto-urile „Moarte porcilor", „Sus" si „Helter (sic) Skelter" cu sânge pe pereţi; ca un act final de violenţă gratuită, cuvântul „Război" a fost scrijelit pe abdomenul lui Leno LaBianca.
În urma acestor crime absolut nebuneşti, Familia a fost scoasă din vizuină. Susan Atkins a fost arestată, puţin mai târziu, sub acuzaţia de prostituţie si, în timp ce se afla în arest, şi-a recunoscut rolul jucat în cazul Tate, faţă de o altă arestată din aceeaşi celulă. Informaţia a ajuns la urechile directorului închisorii şi, pe data de l decembrie 1969, Familia a fost adunată şi s-au emis acuzaţii de crimă împotriva principalilor săi membri.
Manson, Krenwinkel, Atkins şi van Houten au fost judecaţi împreună si, pe 19 aprilie 1971 , după unul dintre cele mai extraordinare procese din istoria Californiei, au fost găsiţi vinovaţi şi condamnaţi la moarte pentru crimele Ţaţe si LaBianca. La un proces ulterior, Manson, Bruce Davis si Clem Grogan au fost găsiţi vinovaţi de crimă si conspiraţie în uciderea lui Hinman si a unui actor care juca în roluri de cowbov pe nume „Shorty" (micuţul) Shea. Charles „Tex" Watson a fost judecat separat şi găsit vinovat în şapte cazuri de crimă si conspiraţie; si el a fost condamnat la moarte Susan Atkins s-a recunoscut vinovată în uciderea lui Gary Hinman şi a fost condamnată la închisoare pe viaţă, la fel ca si Bobby Beausoleil. Mary Brunner si Linda Kasabian au păcălit autorităţile şi nici un fel de acuzaţii nu au fost emise împotriva lor. în virtutea faptului că în statul California fusese abrogată pedeapsa cu moartea, sentinţele la moarte au fost comutate în închisoare pe viaţă.
Deşi nu au mai fost aduse si alte acuzaţii, există motive pentru a crede că multe alte crime ar putea fi puse în responsabilitatea „Familiei" lui Charles Manson, inclusiv uciderea câtorva dintre membrii acesteia, în cartea sa Helter Skelter, Vincent Bugliosi, procuror în procesul Tate/LaBianca, nu trece cu vederea însăşi afirmaţia lui Charles Manson de a fi comis treizeci şi cinci de crime - ba chiar este de părere că aceasta ar putea fi o subevaluare, deloc caracteristică pentru Manson.
Cine era Charlie Manson ??
Charlie era copilul nelegitim al unei tinere prostituate pe nume Kathleen Maddox şi se născuse în 1934. Puţin după venirea pe lume a copilului, Kathy a început să trăiască cu un bărbat numit Bill Manson, care i-a dat numele său. Condamnarea mamei sale la închisoare pentru jaf armat a făcut ca Charlie să se simtă într-o si mai mare măsură un proscris şi, după ce a fost dat în grija mai multor rude, a fost preluat de o bunică dominată de obsesii religioase, care l-a învăţat virtuţile blândeţii creştine.
De acolo, a fost aruncat în braţele unei mătuşi şi ale unui unchi din Maychem, statul Virginia unde, pentru a satisface ambiţiile unchiului său de a se purta ca un „adevărat bărbat", Charlie a trebuit să uite întreaga bunătate creştină. Pentru a-l ajuta, familia l-a trimis pe Charlie la scoală îmbrăcat în haine de fetiţă, iar şicanele constante din partea colegilor l-au aruncat pradă unor accese de furie de o asemenea violenţă, încît tînărul Charles Manson a devenit un bătăuş formidabil.
Manson si-a mai petrecut câţiva ani cu mama sa, după eliberarea acesteia din Penitenciarul Federal Moundsville, înainte de a fi trecut în grija unui unchi alcoolic, care l-a învăţat pe băiat să bea. Când s-au terminat toţi membrii familiei, Charlie s-a trezit la Şcoala specială pentru băieţi Gibault - instituţie condusă de o frăţie catolică, unde disciplina era severă, plăcerile puţine şi bătăile nenumărate. Fiind o natură răzvrătită prin naştere, Charlie Manson era bătut mai des decât majoritatea celorlalţi.
În cele din urmă, fiind încă preadolescent, Manson a căzut pradă unei vieţi formate din delicte şi din alte pedepse. La paisprezece ani se afla la Şcoala pentru băieţi din Indiana, după ce fusese condamnat pentru furt de maşini. Aici, Manson a fost bătut fără milă de către gardieni si colegii săi şi supus frecvent abuzului sexual. Probabil că acesta a fost momentul în care Charles Manson a trecut dincolo de limitele în care ar mai fi putut fi salvat. A evadat din Indiana, a fost din nou arestat si încarcerat la Şcoala Naţională de corecţie din Washington D.C. pentru alte pedepse fizice si alte abuzuri sexuale; diferenţa era că, în acel moment, Charlie fusese într-atât de brutalizat, încât se imunizase la orice tip de pedeapsă fizică la care ar fi fost supus de autorităţi sau societate.
În martie 1967, Charles Manson a fost eliberat din şcoala de corecţie din Terminal Island, California, după ce-si petrecuse, cu excepţia câtorva luni, ultimii douăzeci de ani în închisoare; avea treizeci şi doi de ani.
În viaţa sa de până atunci, Charles învăţase cel puţin să supravieţuiască cu orice preţ. Era pregătit din plin pentru noua revoluţie hippy care cuprindea America în aburii parfumaţi de droguri si de amor liber; iar toate acestea erau pregătite să-l întâmpine pe Charlie. La numai două zile după ce fusese eliberat, Manson s-a instalat în districtul Haight-Ashbury din San Francisco - capitala mondială a mişcării hippie. Aici a luat contact cu drogurile halucinogene şi cu bandele de hoinari si proscrişi asemenea lui, un „trib care popula o lume crepusculară", aflată la periferia societăţii. Charlie a început să-si folosească modestele talente muzicale pentru a scoate ceva mărunţiş pe la colţuri de stradă si în barurile ieftine din Tenderloin si s-a implicat în magie neagră şi satanism.
Prin 1969 , acest bărbat carismatic şi schimbător ca un cameleon era punctul central al unui grup de admiratori; cât despre noul Mesia pe care îl reprezenta Charlie pentru el, Familia ar fi făcut orice - chiar si o serie de crime. De-a lungul întregului an care a urmat, ei aveau să acţioneze la îndemnul furiei oarbe şi sociopatice a lui Manson, împotriva autorităţilor si a întregii omeniri.
Charles Manson ar fi putut fi eliberat condiţionat de destulă vreme, încarcerat la San Quentin, el face câte o cerere de eliberare ori de câte ori are această posibilitate, folosindu-şi sinistra forţă de persuasiune psihologică, pentru a convinge autorităţile care răspund de eliberarea condiţionată că e perfect normal si că nu au de ce să se teamă. Este, totuşi, puţin probabil ca bărbatul definit cândva drept cel mai periculos om din America să fie eliberat vreodată.