Margery Gardner, o figurantă de film în vârstă de 32 de ani, l-a întîlnit pentru prima oară pe „Locotenent-colonelul Heath" în mai 1946 . După ce au băut bine, s-au închis într-o cameră a hotelului Pembridge Court din Londra, unde doamna Gardner a fost dezbrăcată, legată si bătută cu biciul de Heath.
Pe 15 iunie, Yvonne Symonds, în vîrstă de 18 ani, s-a dus la serata dansantă organizată de W.R.N.S. în Chelsea, unde nu a rezistat manierelor distinse si şarmului bărbatului care se prezenta drept „Locotenent-colonel Heath". Duminica următoare, după ce au petrecut unul în compania celuilalt si după ce Heath a cerut-o în căsătorie, Yvonne Symonds a acceptat să fie dusă la Hotelul Pembridge Court, folosind prematur numele de doamna N.G.C. Heath. Modul de a face dragoste al soţului sfida normalul; domnişoara Symonds nu s-a lăsat sedusă de flagelare.
A două oară când Margery Gardner a împărţit camera cu Heath la Hotelul Pembridge Court, joi 20 iunie, a fost si ultima, în după-amiaza următoare, o cameristă a găsit, în patul de lângă uşă, acoperit de lenjeria de pe pat, un chip uman imobil şi un trup rigid.
Sub cuverturi se afla corpul gol al lui Margery Gardner, întins pe spate, picioarele fiindu-i legate cu batista; judecind după urmele de la încheieturi, mâinile fuseseră si ele legate si ulterior legăturile îndepărtate. Faţa îi era complet si crunt zdrobită de pe urma unor lovituri repetate. In diferite zone ale corpului existau nu mai puţin de şaptesprezece urme care denotau un pronunţat gust pentru perversiuni şi zgârieturi în formă de cruce, în plus, sânii erau tumefiaţi, iar sfârcurile aproape smulse, în sfârşit, un obiect dur îi fusese introdus în vagin, provocându-i o sângerare abundentă. Inimaginabila sălbăticie a vătămărilor era asociată cu faptul că Margery Gardner se afla în viaţă când i se provocaseră aceste suferinţe; moartea survenise mai târziu, prin sufocare.
În aceeaşi dimineaţă, Heath s-a dus la Worthing, să-si viziteze logodnica. Sâmbătă seara, chiar în timpul mesei, Heath i-a spus domnişoarei Symonds că o crimă înfricoşătoare s-a petrecut în Londra, la Hotelul Pembrige Court, chiar în camera lui; mai mult, el chiar văzuse cadavrul, „o privelişte groaznică". Cum i-a deschis apetitul Yvonnei, ne putem imagina. Heath a adăugat că se întâlnise cu victima în seara anterioară morţii sale şi-i împrumutase camera pentru a se distra cu un prieten si că, în după-amiaza următoare, inspectorul Barrett personal l-a invitat să recunoască cadavrul.
În ziua următoare, Heath s-a deplasat de-a lungul coastei, la Bournemouth, de unde a expediat o scrisoare inspectorului Barrett de la Scotland Yard, în care declara că o întâlnise pe doamna Margery Gardner şi că îi împrumutase camera lui de la hotel, în bună stare, deoarece aceasta urma să se vadă cu un prieten cu care „din motive financiare, era obligată să se culce... ". „Trebuie să fi fost cam ora 3 dimineaţa când m-am întors la hotel şi am găsit-o în starea despre care sunteţi informat. Mi-am dat seama că mă aflu într-o situaţie neplăcută si, în loc să anunţ poliţia, mi-am făcut bagajele şi am plecat. M-am gândit de multe ori la ceea ce trebuia să fac sau nu, dar, având în vedere circumstanţele, mi-a fost teamă. Pot să fac o descriere a acelui bărbat. Avea cam 30 de ani, părul negru şi o mustaţă mică. Era de înălţime medie si destul de slab. Numele său era Jack şi deduc că era un prieten mai vechi al doamnei Gardner... Am si instrumentul cu care a fost bătută femeia şi vi-1 voi preda astăzi. Veţi găsi amprentele mele pe el dar, probabil, şi ale altcuiva". Scrisoarea era semnată „N.G.C. Heath". Obiectul în discuţie n-a ajuns la locul promis niciodată.
Neville Heath a ajuns la Hotelul Tollar Royal de pe West Cliff în Bournemouth, la 23 iunie, înregistrându-se drept colonelul de aviaţie Rupert Brooke. Pe 3 iulie dimineaţa, „Brooke" a întâlnit-o pe Doreen Marshall, de 21 de ani, pe stradă si, mai tîrziu, în aceeaşi seară, au cinat împreună la hotelul lui. în declaraţia ulterioară, dată la poliţie, după ce 1-au prins, Heath pretindea: „Am luat masa pînă pe la ora 20.15, am stat îndelung de vorbă, iar pe la ora 22.00 ne-am mutat în sala de lectură. Conversaţia s-a purtat pe teme generale, dar mi-a spus că intenţiona să-şi scurteze vacanţa si să se întoarcă acasă (locuia în Pinner) vineri în loc de luni. Conversaţia a continuat până la 23.30... vremea era frumoasă, iar noi am ieşit din hotel şi ne-am aşezat pe malul mării să o admirăm".
Când „colonelul de aviaţie Brooke" a revenit la hotel, „s-a gândit să-i joace o mică farsă" portarului de noapte: cum peste zi de fereastra mea fusese rezemată o scară am intrat în cameră urcând pe ea".
La 5 iulie, directorul Hotelului Norfolk a anunţat poliţia că unul dintre chiriaşii săi - domnişoara Doreen '-- dispăruse. Totodată, l-a informat pe colegul său de la Hotelul Tollard Royal, care 1-a întrebat pe „Brooke" dacă oaspetele său n-ar putea fi dispăruta domnişoară. „Oh nu - a rîs Brooke - o cunosc pe doamna aceasta de mult timp". Oricum, directorul i-a sugerat să ia legătura cu poliţia.
Şi, cu un tupeu fantastic, Heath s-a prezentat la secţia de poliţie din Bournemouth, la ora 17.30 în aceeaşi după-amiază. I s-a arătat o fotografie a fetei dispărute si, mimînd surpriza si tristeţea, a recunoscut că era aceeaşi tânără cu care cinase în seara în care a dispărut, în timpul discuţiilor, detectivul de poliţie Sutter si-a observat atent oaspetele, constatând stranii asemănări cu fotografia bărbatului pe care Scotland Yardul era nerăbdător să-l interogheze, în concluzie, el a dat glas presimţirilor sale: „Brooke, numele tău adevărat este Heath ?" „Doamne, nu, a negat el, dar recunosc că semănăm".
Oricum, perspicacele detectiv l-a reţinut până la sosirea inspectorului şi efectele personale ale lui „Brooke" au fost aduse de la Hotelul Tollard la secţia de poliţie. Percheziţionată în faţa lui, haina lui Brooke a dat la iveală, din buzunare, un tichet eliberat de ghişeul de bagaje din gara Bournemouth West, o jumătate de bilet de călătorie pentru clasa întâi, pe numele Doreen Marshall, şi o perlă artificială dintr-un şirag. Geamantanul recuperat de la gară a evidenţiat si alte dovezi zdrobitoare; îmbrăcămintea si pălăria erau marcate „Heath", un fular albastru din lână şi o cravată aveau urme de sânge si fire de păr care, ulterior, s-au dovedit a proveni din capul lui Doreen Marshall.
În dimineaţa următoare, a sosit de la Londra detectivul-inspector Reg Spooner si, luni 8 iulie, Heath a fost transferat la Scotland Yard şi acuzat de uciderea lui Margery Gardner.
Între timp, trupul mutilat al lui Doreen Marshall a fost descoperit la Branksome Dene Chine, în apropiere, poliţia a descoperit ciorapii ei sfâşiaţi, o trusă de farduri şi un colier de perle artificiale rupt.
Procesul lui Neville Heath a început pe 24 septembrie 1946 la Curtea cu Juri; Heath a fost acuzat doar de asasinarea lui Margery Gardner, dar s-a declarat nevinovat. Nu s-a pus niciodată problema nevinovăţiei lui Heath, în mod sigur era un criminal înrăit si sadic. Sub semnul întrebării s-a pus sănătatea sa psihică. Apărarea susţinută de domnul Casswell a fost dificilă, prin faptul că urma să demonstreze că acest om trebuia să fie nebun pentru a putea comite acele crime îngrozitoare, şi că ipoteza potrivit căreia Heath ar fi putut fi conştient de ceea ce făcea nu sta în picioare, acuzatul fiind atât de corupt moral, încât nu-si putea da seama că ceea ce făcuse era rău. Doi medici ai închisorii au acceptat că Heath era pervers sexual şi psihopat, dar au refuzat să-1 recunoască nebun, potrivit Regulilor lui McNaghten, care hotărau în asemenea cazuri.
Cât despre prizonier, cele trei zile cât a durat procesul a părut complet indiferent faţă de procedură, chiar plictisit. Nu a scos nici un cuvânt pentru a se apăra, nici nu a dat semne de remuşcare. După o dezbatere de o oră, juriul a dat acelaşi verdict în unanimitate - vinovat de crimă.
Heath nu a făcut recurs si nici o mărturisire în ultima clipă; singurul său gest de bună-cuviinţă a fost să recunoască, într-o scrisoare către părinţii săi, că „am fost blestemat şi nedemn de voi, amândoi". La 16 octombrie, el s-a urcat pe eşafod în închisoarea din Pentonville. înainte de a executa sentinţa, călăul Albert Pierrepoint si-a făcut datoria, îndeplinindu-i ultima dorinţă. Neville Heath i-a cerut directorului închisorii un pahar de whisky, după care a adăugat: „Ar fi bine să fie dublu".