Cabinet de avocatura Marian Rosca

Totul s-a sfârşit la 4 ianuarie 1964. Se încheiase un regim de teroare care stăpânise oraşul Boston încă din iunie 1962, în cursul căruia muriseră treisprezece femei si care a oferit oraşului o legendă modernă. Criminalul avea să mai lovească o dată, în mod ineficient, însă. Crimele se opriseră.

Mary Sullivan, în vârstă de nouăsprezece ani, a fost găsită, precum toate celelalte victime ale celui care avea să devină cunoscut sub numele de „Strangulatorul din Boston", în propriul ei apartament. Fusese dezbrăcată, legată, violată si torturată, într-un ultim gest sadic, ucigaşul lui Mary îi lăsase o felicitare prinsă între degetele de la piciorul stâng.

Prima victimă a acestui maniac fusese o femeie de cincizeci si cinci de ani, divorţată, pe nume Anna Slesers, ucisă în iunie 1962. Doamna Slesers a fost descoperită de fiul ei pe data de 14 ale lunii, goală, violată şi strangulată cu cordonul de la propriul ei halat de casă. Metoda criminalului de a ucide a rămas nemodificată. După ce-si alegea victima, Strangulatorul obţinea accesul în casa acesteia, pozând în muncitor.

Toate victimele lui erau femei. Toate au fost molestate sexual şi strangulate, de obicei cu vreun articol al propriei lor îmbrăcăminţi, adeseori cu o pereche de ciorapi sau o jartieră, cărora asasinul le făcea nod chiar sub bărbia victimei, în unele cazuri, în cursul strangulării victima era muscată, bătută sau chiar înjunghiată, în ciuda obişnuitelor denunţuri false şi a acţiunii intense a poliţiei, declanşată ca răspuns la panica crescândă din oraş, „Strangulatorul din Boston" rămânea un subiect enigmatic de groază.

După moartea lui Helen Blake, poliţiştii au apelat la psihiatri pentru a întocmi un profil moral asasinului pe care îl vânau. În opinia experţilor, el era un bărbat tânăr, între optsprezece si patruzeci de ani, suferind de mania persecuţiei şi urându-şi mama (până în acea clipă fuseseră atacate numai femei vârstnice).

Portretul astfel întocmit a fost confruntat cu dosarele celor cunoscuţi pentru molestări sexuale. Deşi au apărut o serie de suspecţi care au si fost interogaţi, Strangulatorul a rămas în libertate şi a ucis-o, la 19 august, pe doamna Ida Irga.

Data	Nume	Vârsta
14 iunie 1962	Anna Slesers		55
28 iunie 1962 30 iunie 1962	Mary Mullen Nina Nichols		85 68
30 iunie 1962	Helen Blake		65
19 august 1962 20 august 1962 5 decembrie 1962 31 decembrie 1962	Ida Irga Jane Sullivan Sophie Clark Patricia Bissette		75 67 20 23
9 martie 1963 6 mai 1963 8 septembrie 1963 23 noiembrie 1963	Mary Brown Beverley Samans Evelyn Corbin Joann Graff		69 23 58 23
4 ianuarie 1964	Mary Sullivan		19

La 5 decembrie 1962, profilul psihologic al criminalului care „îşi urăşte mama" a suferit o modificare radicală, datorită asasinării Sophiei Clark; victima avea douăzeci de ani, cu numai trei ani mai puţin decât două dintre următoarele sale trei victime. Un an mai târziu, după moartea lui Mary Sullivan, „părintele" profilurilor psihologice din America, doctorul James Brussel, a întocmit un nou „portret" al unui bărbat de treizeci de ani, bine clădit, de înălţime medie, bărbierit cu grijă şi având părul negru si des. Era posibil să fie de origine spaniolă sau italiană şi suferea de schizofrenie paranoică. Acest portret avea să se dovedească remarcabil de precis.

Între timp, un alt specialist obişnuit cu cazurile aflate în zonele întunecate ale existenţei umane, detectivul olandez Peter Hurkos, s-a apucat de investigarea dosarului. După câteva remarcabile demonstraţii de intuiţie, Hurkos a declarat că omul pe care îl căuta poliţia era un tip atletic, cântărind între 130 si 140 de livre, în jur de un metru şaptezeci şi cinci de centimetri, cu un nas ascuţit şi o cicatrice pe antebraţul stâng. Fin psiholog, detectivul a adăugat: „Şi îi plac pantofii". Incredibil, dar pe lista de suspecţi exista tocmai un astfel de individ, care se potrivea până si ca ocupaţie, fiind comis-voiajor de încălţăminte pentru femei. Din nefericire, însă, s-a dovedit că nu el era strangulatorul.

În cele din urmă, criminalul şi-a dezvăluit singur identitatea. Pe data de 27 octombrie 1964, el a intrat, aşa cum mai făcuse şi înainte, în apartamentul unei tinere, pozând în detectiv. Intrusul şi-a legat victima de pat, a abuzat sexual de ea si a părăsit-o în mod inexplicabil, spunându-i, în timp ce pleca: „îmi pare rău". Descrierile făcute de tânăra femeie au dus la identificarea lui Albert De Salvo, iar publicarea fotografiei lui a dat naştere unui adevărat val de femei care au apărut la poliţie, declarând că acel bărbat le molesta sexual. Cu toate acestea, De Salvo nu era încă suspectat de a fi aceeaşi persoană cu Strangulatorul din Boston. Abia în 1965, în timp ce era învinuit de viol şi se afla în Penitenciarul de Stat din Boston, De Salvo şi-a mărturisit în detaliu crimele.

Cunoştinţele sale despre asasinate erau atât de vaste, încât nu încăpea nici o îndoială că spunea adevărul, în acelaşi timp, însă, aceste declaraţii nu puteau fi susţinute de nici o probă materială, în pledoaria sa, avocatul lui a susţinut că De Salvo ar trebui să fie judecat numai pentru infracţiunile sale anterioare, neconectate cu crimele. Ca atare, Albert De Salvo n-a fost niciodată judecat pentru crimele „Strangulatorului din Boston", dar a fost condamnat, pentru jaf si ofensă sexuală, la detenţie pe viaţă.

La 26 noiembrie 1973, Albert De Salvo a fost găsit mort în celula sa, înjunghiat în inimă; avea patruzeci şi doi de ani.