„Este adevărat că, în noaptea cu pricina, pe la 12, subsemnatul am coborât în curte, am scos husa de pe automobil, am stropit-o cu gaz, după care i-am spart reclamantului uşa şi i-am aruncat husa aprinsă în vestibul. Aceasta am făcut-o însă nu cu gând rău, să-i dau foc, ci pentru că, mai înainte, deşi îl ameninţasem şi-l înjurasem vreme de un ceas, reclamantul refuzase cu încăpăţânare să iasă afară şi să ne batem !”
„Este adevărat că în lipsa reclamantului subsemnatu' am intrat în apartamentul acestuia şi am luat cu mine unele bunuri ce-i aparţineau. Dat fiind faptul că am făcut acest lucru folosindu-mă de cheia pe care i-o furasem acestuia, socot că singurul lucru de care mă fac cu adevărat vinovat este furtul cheii, restul venind aproape de la sine ...”
„- Aţi auzit ce fapte vi se impută: printre altele, aţi pătruns în curtea autobazei după orele de program, provocând scandal şi urcându-vă în stare de ebrietate la volanul unui autobuz. Ce-aveţi de zis ?
Onorată instanţă, noi, de fapt, n-am vrut decât să ajungem acasă mai repede ... Ştiţi, eram şi noi cam obosiţi.. .
Pe ofiţerul de serviciu de ce l-aţi lovit şi ameninţat cu cuţitul ?
Păi dacă n-a vrut să ne înţeleagă ?! Şi nu-i cerusem decât să ne pună la dispoziţie un autobuz. Altfel, noi n-aveam nimic cu el.. .”
„ E adevărat că, după discuţia avută cu mine, poliţistul care a venit să mă întrebe de ce fac scandal i s-a rupt centura şi unul din nasturii vestonului. Aceasta se datorează însă nu faptului că eu l-aş fi bruscat, încercând să fug, cum greşit s-a reţinut în rechizitoriu, ci tot discuţiei, care, înfuriat cum eram, a fost cam tare”.